Minus plus plus

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

I could not pray
I felt so dog gone
Couldn’t get no witness but i did not know
Then a voice in a whisper said you’ve got to carry it on
And the news is gonna break
The news is gonna break
The news is gonna break that i am here

A doua zi mi-a sunat telefonul ca de ziua mea. M-au sunat prieteni şi prietene, mi-au spus una, alta. Dracul era gri, acum. Începeam chiar să mă întreb de ce naiba m-am supărat aşa. Nu eram într-o situaţie fără ieşire, nu era nimic critic, totul se va rezolva, melcul se va repara şi vom fi împreună din nou pe drum. E un pic bolnăvior, îi va trece…

Mă apasă însă sentimentul că s-a îmbolnăvit din vina mea, totuşi. Nu i-am schimbat sângele (uleiul – n.a.) atât de des pe cât ar fi trebuit. Combinat cu încărcătura, cu urcatul munţilor, cu dârdâielile cauzate de drum, poate şi cu ideea mea creaţă de a-l da la vale la punctul mort, fără motor, poate cu lanţul întins prea tare… Toate astea au pus presiune în rulmenţii lui bătrâni şi… au cedat. Tot ce spun sunt speculaţii, numai un legist de motoare poate identifica cauza exactă a decesului cutiei. Voi reveni cu amănunte…

E sâmbătă, prietenii mei trebuie să vină după mine. Mă scol dimineaţă devreme, la 6, dar mă re-culc şi mă trezesc la 8:30 – 9:00. Cobor în sala de mese a motelului şi mă întreţin cu patronul motelului, domnul Nicola.

Domnul Nicola este un român de pe Valea Timocului, căsătorit cu o sârboaică. E supraponderal şi vorbeşte gâjâit rău. Are 63 de ani şi doi copii, un băiat şi o fată. În timp ce mănânc, îmi face semn spre femeia care aduce mâncarea, o băbătie uscată şi-mi zice: “Îi dai şi ei o p…?” Dumicatul capătă proporţii gargantuane pentru îngustul canal al gâtului. Bâigui un “Nu…”, dar moşul insistă. “Pâi de ce?”. E o situaţie foarte neconfortabilă, din care nu ştiu cum să ies. Îi cer ca ce rămâne pe masă să-mi pună la pachet şi mă refugiez de ploaia de apropouri sexuale în aerul vărzat al camerei…

În cameră, fac 13-14. Paşi. La 10 secunde. Parcă-s un tată care stă în anticamera naşterii primului copil. Nişte sârbi mi-au zis că vin să mă ia spre graniţă între 8 şi 10. E deja ora 11 şi nimic nu se întâmplă. Dau mesaje, sun, tot nimic. 13-14. 13-14. Pat, geam, pat, geam. Înnebunesc. Cobor jos să beau o cafea.

Nicola nu mă slăbeşte şi îmi înşiră porcoşenii. Vrea să ştie cu cine, cât de des, starea de igienă. Îmi dă sfaturi “bărbăteşti” de viaţă sexuală. Trec de la stâjeneală la draci, de la înroşeală la învineţeală. Mă invită să petrec revelionul la motelul lui. Sigur că da, gândesc. Aşa o să fac.

E târziu, prietenii mă sună de la graniţă, unde trebuia să-i întâlnesc, adus de sârbi, care nu apar. Mă urc în cameră, în “Turnul de Veghere” şi veghez. La fiecare camionaş, mă dau jos, doar ca să aflu cu dezamăgire că nu e pentru mine…

O maşină cu o mică remorcă pe care scrie Eureka Toys. Din ea, coboară un tip cu un tricou negru pe care e sigla Honda. Prind aripi mai mari ca pe siglă, mă azvârl pe scari val-vârtej. Ei sunt!

Urcăm melcul în maşină şi le explic ce e cu mine. Se oferă să mă ducă la un mecanic. Nu e timp de asta, trebuie să mă întorc acasă, mă aşteaptă prietenii cu duba şi-s aşteptaţi şi ei mai departe. Întâi ne oprim să mâncăm, dau o masă special pentru mine. Prietenii mei nu sunt prea fericiţi de întârzierea indusă de o masă, dar le promit că o să stăm puţin.

În timp ce-i aştept, beau cel mai bună palincă de gutui. Pâinea tocmai e coaptă în cuptor, pe masă e un unt autentic, făcut din lapte, tradiţional şi o brânză bună să te lingi pe degete. Friptura e pe foc, mi se explică şi e gata în 5 minute. Între timp vin şi prietenii mei, Radu şi Bambi… Sunt indescriptibil de bucuros să-i văd, îi strâng în braţe, mergem să mâncăm. Sârbii sunt nişte oameni grozavi, patronul localului e şi el motociclist şi e prieten cu ei, mâncăm toţi împreună cea mai bună friptură la grătar din lume. (Îmi curge apă din gură când scriu) Ce diferenţă faţă de ziua de ieri sau de acum o oră, două!

Apăi, nu ştiu dacă o fo de la răchie sau de la prietenie, dar obrajii fericirii sunt din nou roşii.

Pe drum am râs tot timpul. Toţi trei eram în vervă. Şi, slavă-Domnului, nu poţi să zici că ţărişoara asta nu-ţi oferă motive să râzi cu gura până la urechi. Deşi ceea ce vedeam pe geam în Strehaia, Filiaşi sau Prunişor era destul de trist şi trebuia să căscăm ochii să nu ne trezim cu vreun puradel pe parbriz, ca să plătim despăgubiri toată viaţa, eu unul am râs un râs d-ăla, eliberator.

Şi odată ajunşi la destinaţie, ultimul noroc din excursie: deşi nu aveam nimic cu care să dau jos motorul din dubă, o uşă de lemn mă aştepta convenabil plasată într-o ghenă!!!

Moale e patul şi tare mi-a lipsit. Dar frati-miu şi mai şi! E două noaptea şi noi încă mai râdem şi ne povestim. O viaţă avem şi p-aia s-o dormim? 🙂 (aici, cine mă cunoaşte ar râde un pic; sunt cunoscut ca fiind un mare dormitor!)

Nu-i o concluzie, că nu-mi plac terminările de tot felul, dar totul e bine când se termină cu bine, vorba ăluia din Stratford de pe Avon.

  1. Ma, nu te iert cu friptura aia, daca nu il intrebi pe patron de reteta! 😆

  2. ah, si ai fi putut pune si o poza cu melcul legat fedeles in duba 😉

  3. si o poza si cu noi..?? ca cu toti ciudatii te-ai pozat.

    auzi, si chiar asa, de ce nu i-ai dat si tu o p… femeii aleia ??? =))

  4. Eu te felicit din toată inima! Pentru că.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>