Singur pe lume (de Hector Malot)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Mi-am petrecut ultimele (zeci de?) zile în cea mai neagră singurătate. Doar eu şi cu drumul. Niciun prieten de pe drum, niciun suflet cu care să vorbesc. Trondheim a fost ultimul oraş în care m-am împrietenit cu cineva, apoi tot drumul a fost un deşert. Uneori nici muzica nu merge şi tot ce am e vâjâitul vântului în cască…

Cum e omul! Cand are ceva, vrea altceva. Scandinavele cele blonde cu pielea alba stau cu orele la solar şi se boiesc cu cremă autobronzantă ca să fie cât mai ţigănci, negresele se vopsesc blonde. Alea cu ţâţe mici îşi bagă punguţe, alea cu ţâţe mari îşi scot grăsimi. Aia cu neveste mişto se duc la curve, ăia care fut non-stop visează la o iubită unică. Când e soare, e prea cald, când plouă, tare-ţi mai doreşti un pic de soare.

Cum aş putea să mă vait de singurătate, când am plecat tocmai ca să fiu singur? Nu e ipocrizie? Cum aş putea să zic că tare mi-aş dori să vorbesc cu un suflet ca Alexei, ca Dasha, ca Valter, ca Knut? E o vorbă: ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să primeşti. Aşa e. Mereu am primit ce mi-am dorit. Dar pot să duc ce mi se dă să duc?

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“And I’m surrounded by
A million people I
I still feel all alone
I wanna go home
Let me go home…”

Uneori casca mi se udă pe dinafară, alteori pe dinăuntru. Ce-or face oamenii care mi-s dragi? Cum merge viaţa lor înainte fără mine? Pământul se învârteşte oricum şi toţi îşi văd de viaţa lor. La serviciu se lucrează, uneori mult si degeaba, alteori deloc si pe bani. Acasă se uită lumea la televizor, la imbecilitati. Tare-mi lipseşte să mă mai uit la un film bun cu fratele meu sau cu prietenii mei…

Mi-e dor de gustul de ou ochi. Mama, ce-aş mai mânca o friptură!

Trec pe lângă case de oameni şi trag cu ochiul, din mers, înăuntru… Tocmai se pune masa, uneori doi iubiţi se pupă, alteori flicăre televizorul. De la baruri se aud râsete. Sunt în Berlin, pe o bancă dintr-o staţie de autobuz. Lângă mine, o femeie fără adăpost, bombăne ceva în legea ei şi ascultă muzică de la un radio portabil. Eu sunt singur acum, dar asta se va termina odată şi odată. Dar ea, care e singură mereu? Cum o fi pentru ea? Cum să nu înnebuneşti după o viaţă de singurătate?

În Oslo, am fost la muzeul lui Munch şi am văzut “Ţipătul”. Apoi am fost in parcul cu sculpturi ale lui Vigeland, unde taţi de piatră, bronz şi carne se jucau cu copiii lor, unde mame de piatră, bronz şi carne îşi ţineau iubiţii de mână şi copiii cu cealaltă. Blestemată societate, care nu te lasă să urli când îţi vine să urli!

La Berlin, pe semiîntuneric, zeci de cupluri dansează pe o muzică în surdină. Sunt într-o milonga berlineză, iar muzica îmi taie felii din inimă cu un fierăstrău fin şi lent. Fără anestezie.

În Copenhaga, m-am simţit singur acasă. Acasă, dar singur. Am băut o cafea cu oraşul şi am pornit mai departe, pe ploaie. Cândva oraşul ăsta va fi casa mea.

Să fii în aventura vieţii tale de până acum (oare?) şi să (te) plângi de singurătate! Când mii de oameni îşi doresc să facă ce fac eu acum! Pentru mine, viaţa e mereu în altă parte.

Am luna strălucind peste Munţii Pădurea Neagră, am şoimi care zboară deasupra cortului, am fulgere în zare şi nori superbi pe cerul senin. Am pârăiaşe susurând lângă cort, reni cu coarne păroase şi drumuri frumos virajate peste care zbor călare pe melc. Iar uneori am o casă în care e cald în timp ce afară e frig şi plouă şi unde se aude un jazz cald, în surdină. Am lacuri peste care vâslesc singur şi lacuri reci în care mă scald tremurând.

Dar fără iubire toate astea-s praf. Uscate, dispar în vânt şi degeaba.

Ca mine.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Now don’t be a cry baby
When there’s wood in the shed
There’s a bird in the chimmney
And a stone in my bed
When the road’s washed out
They pass the bottle around
And wait in the arms
Of the cold cold ground
Cold cold ground

…Sub mine, pământul e rece. Îl simt uneori, prin pânza cortului. Şi pot să mă păcălesc că pun între mine şi el o saltea autogonflabilă, un sac călduros de dormit sau iluzia că trăiesc o viaţă plină, însă pământul rece nu e niciodată departe.

Pământul rece nu e niciodată departe.

Leave a comment ?

11 Comments.

  1. Hai acasa… 😉

  2. mai baiatule, vezi ce’ti face “occidentul”-te deprima…daca erai in inima Rusiei pe undeva, sau undeva unde erai departe de tot, poate ai fi simtit altceva(as incerca sa banui).Si oamenii parca sunt mai altfel acolo unde nu ai/e mare lucru, pe cand, cu cat esti mai aproape de “lumea buna”, asta am simtit’o si eu pe pielea mea, te simti parca tot mai singur…de fapt esti singur, fiecare pentru el…poate gresesc eu!?

  3. nenea pardon nu le poti avea pe toate bucurate de cat mai mult de de prezent salut

  4. nenea pardon nu le poti avea pe toate bucurate cat mai mult de de prezent salut

  5. Hai acasaaa!!!! Ce e cu tine? Nu se poate…!!!

  6. In sfarsit un semn de viata. Plin de sentiment postul. Multa bafta si curaj in continuarea. Poza cred ca e cea mai reusita de pana acum 😀

  7. De ce a plecat Orlando…

    Era o zi friguroasa. Frigul era intrecut doar de desimea ninsorii care se abatuse asupra orasului, de parca cerul incerca sa acopere mizeria umana. “Mult noroc!” se gandea Orlando injurand printre dinti. Nimic nu-i convenise in acea zi albita de vopseaua orbitoare a zeilor, iar acum mai aparuse ceva: il durea capul. Fix in milisecunda in care impulsul electric ajungea la ultima sinapsa a penultimului neuron care ii genera durerea, un alt stimul ii infiripa inceputul unei noi senzatii: ii era sete. Il durea capul si ii era sete, dar el era blocat in sedinta aceea mizera si fara sens. Ar fi vrut sa ninga si peste toti cei de acolo, sa ii adoarma si sa ii amorteasca, sa zaca precum niste spori care asteapta primavara care nu va veni niciodata. De data aceasta urmatorul impuls electric s-a transformat intr-unul mecanic, iar Orlando nu a putut decat sa-si trosneasca falcile incercand sa nu caste… Si uite asa se mai iroseste o dupa-amiaza din existenta lui, intr-un mediu corporatist otravit si strain de el, asa cum este esapamentul pentru o floare…

  8. mdap! io zic ca mai bine mai bei niste bere 😉

  9. Radu, toate postarile de pana acum nu m-au determinat sa scriu un cuvant, pentru ca ma asteptam la asa ceva din partea calatorului pe melc. Bineinteles ca a vrut sa plece, pentru ca era frig. Frigul nu te amorteste, asa cum s-ar putea crede, iti da un sut in fund, impulsul ajunge pana la falci, acestea se desclesteaza, moment in care nu casti(ca doar esti la sedinta), impulsul isi continua drumul pana la ultima sinapsa a penultimului neuron. Daca ajungea la ultimul neuron si acesta era virgin, poate nu mai erai copilot. Lucrurile au decurs asa cum le stim, iar acum calatorului pe melc cu 150km/h ii e dor si de nimicurile din viata lui. Se va intoarce la ele, pana sa plece sa-si plimbe copilul in Tivoli. Asa ca, ai putea zice: “De ce a plecat Orlando de data asta…”. Stii ce ma intriga, de ce a amintit de serviciu alaturi de persoanele dragi, de ou, de singuratate, de friptura, de filme, de ploaie, de femei, de vant si de muzica(ultimele doua fiind preferate mele, uf).

    Pentru calatorul pe melc am o singura intrebare: what about self-sufficiency? an answer is not required.

  10. Da, si eu ma asteptam, de-aia am pastrat comentariul asta in tolba pana la un post relevant 😉

  11. ❓ 😛 🙁 👿 👿 🙂 🙂 😳 😀 ❗ 😀 😕 😮 😕 😎 😎 😆 😡 😈 😈 🙄 😉 💡 😐 😥 😥 :mrgreen: :mrgreen: ➡ 😉 🙄 😎 😯 😮 😮 😀 🙂 ❗ 👿

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>