Neizgonirea din Paradis

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

I spent those days runnin’ hard and fast
With no place to lay my head
The sound of the rain against the roof
Was loud enough to wake the dead
And my legs were tired and my feet were cold
But all I could do was get back on the road

We were left alone left alone
Every king on his lonely throne
We were left alone left alone
Every king on his lonely throne

A doua zi de dimineaţă, aşa cum era planificat, mergem cu barca să ne luam peştii. Intr-adevăr, era exact aşa cum a spus. Sapte peşti cu burţile portocalii – şi cu carnea galbenă, aşa cum aveam să aflu mai târziu – se zbăteau acum în pungă. Mi-era milă de ei, dar decât să plângă stomacul meu de foame, mai bine să plângă mamele lor.

După ce am mâncat, am pornit spre Nordkapp, din nou. Pentru a nu mai plăti, Valter mi-a dat permisul lui de conducere şi cardul lui de membru al Nordkapp Society, care-i permitea să intre pe platou fără să plătească. Am luat cardul, dar înainte să intru pe platou am avut mustrări de conştiinţă şi nu am intrat. Făceam, totuşi, un fals cu acte…

Aşa că am întors spre Knivsjelloden, am parcat în mica parcare de acolo şi mi-am luat picioarele la spinare spre cel mai nordic punct, mai nordic chiar decât Nordkapp-ul. Nici aici nu scapi de oameni, însă. Mai ştiau şi alţii de loc şi şi-au presărat corturile pe acolo… Aşa că m-am întors spre casă.

Nu era de plecat cu motorul. Vremea era urâtă şi mohorâtă. Norii erau foarte joşi, era frig şi ploua. Mă gândeam cu groază la mănuşile mele găurite şi la adiaşii mei care se udă mai degrabă ca o măicuţă lângă un stripper. L-am întrebat pe Valter dacă nu are ceva aţă să cos mănuşile. Are, dar mai are şi altceva: o idee mai bună! Aşa că mi-a dat o pereche de mănuşi de piele, cu care se dădea el pe snowmobil. Mi-a văzut şi încălţările, a zis “no good” şi a râs de ele, apoi m-a pus să-mi bag picioarele într-o păreche de cizme arctice. Ca turnate îmi veneau, erau fix măsura mea (41; picior mic, facem şi noi ce putem…). Astea nu mai erau gratis, erau 100 de euro, dar i-am dat bucuros că am încălţări calde.

Am mai stat de vorbă şi l-am întrebat despre problemele lui. Eh, uneori, iarna, când ninge abundent, drumul se închide chiar şi o săptămână. Păi şi mâncare? “No problemos” (era vorba lui preferată, cred că a zis-o de o mie de ori), are o ditamai lada frigorifică şi o cămară plină ca pentru un atac nuclear. Şi dacă are cartofi şi tutun, poate să se ducă frumuşel să dea un ochi în gheaţă şi e masa gratis.

Îmi arată o poză cu un peşte gigantic, cât el de mare (îmi dau seama pentu că stă lângă peşte, care e aninat într-o macara). Îmi zice că e just for show, că el nu mănâncă aşa ceva. Peştele ăla oceanic are 30 de ani. (aoleu, mă gândesc, păi e de-o seamă cu mine!). Şi-i daţi drumul la loc? Nu, îl vând la francezi. Râde şi zice că doar ăia mănâncă toate porcăriile de peşte. (să ne vadă pe noi, hmmmm…)

Şi apropo de peşte, norvegienii au boală pe nemţi. În afară de faptul că au căsăpit totul în urma lor când s-au retras din Norvegia pe vremea ăluia slab ca Stan şi cu mustaţă de Bran, vin o grămadă de turişti în rulote asezonate cu lăzi frigorifice, pescuiesc ca sparţii, le umplu şi pleacă înapoi în ţară, unde… vând peştele şi scot o grămadă de bani, fără a da un eurocent statului norvegian. Ia te uită ce face neamţul pe care noi îl tot lăudăm prin ţară! Fură şi el ca tot omul, de unde se vede că hoţia n-are ţară! Să nu mai aud expresia “neamţul e neamţ”, mult mai corect e “neamţul e şi el român”.

Alte probleme? Mafia rusească (heh…) care le vinde droguri. Se găsesc peste tot, în oraşele ceva mai mari. A, şi cerşetorii din ţările est europene (a fost delicat şi nu a zis “ţiganii români”). În rest, e pace şi linişte, cel puţin în Skarsvag. Stă cu uşa deschisă la casă de când e aici şi cu cheile lăsate în contact. Îi explic cum e situaţia în Bucureşti la capitolul ăsta şi-mi zice că la fel e şi în Oslo. În oraşele mari pur şi simplu nu poţi avea încredere…

Norii de afară sunt atât de joşi încât îmi intră în creier şi mă adorm. Mă duc să fac pipi, afară de geamul mare de la WC un ren cornos se holbează la mine.

Somn de voie, spălat de rufe, chestii administrative, încărcat de baterii, duş, saună, presărate de conversaţii cu Valter. O ofertă de lucru: să lucrez în fabrica de peşte din localitate. Trebuie să spintec peşti (câh!), să îi sortez pe mărimi, chestii simple. Se plăteşte la cantitatea prelucrată de peşte, dar salariul nu scade sub 4000 de euro pe lună. Valter îmi închiriază casa alăturată cu 400 de euro pe lună. Mâncarea, pe lună, e în jur de 1000 de euro. Să spunem că la sfârşitul lunii economisesc 1000 de euro… Îi spun că o să mă gândesc…

Mâine plec, însă, am tot ce-mi trebuie acum. Dar de gândit tot mă gândesc. Ce-o fi mai bine? Să puţi a peşte sau să-ţi pută fundul sub tine pe scaunul de birou? Să afli de la ştiri că feriboturile vor trece pe gaz, renunţând la benzina scumpă şi poluantă sau să afli dacă s-a schimbat tonalitatea râgâielii Preşedintelui sau cât de bine ară ogorul de puli Alina Plugaru?

Trebuie să plec, însă… Drumul mă cheamă, sunt încă multe lucruri de trăit acolo, multe vârfuri de pompă de băgat în gaura rezervorului, multe curbe pe care dansezi cu 90 la oră şi mult aer de munte cu miros de alge de respirat. Sunt parapeţi uneori, alteori nu, sunt căderi de pietre, drumuri în lucru şi scandinave care tocmai au făcut baie în fjord, învelite doar într-un prosop roz… Sunt tunele tăiate măiestru în munte, sunt gheţari alb-albaştri în zare şi-s ape neruşinate, care-ţi arată fundul…

Următoarele zile am dormit în cort, pe marginea drumului, în parcări cu WC, pe drumege laterale. M-am spălat cu şerveţele umede şi am mâncat supe şi conserve. Cu toate astea, niciun muc mai moale nu-mi tulbură nasul, darămite vreo boală. Când obosesc, mă odihnesc. Când mi-e foame, mănânc. Când mi-e sete, beau.

Sunt liber.

Inca.

  1. Salut,
    Foarte faine intamplarile si felul cum povestesti. Iti citesc pagina web din prima zi si intru zilnic de 2-3 ori sa vad daca e ceva nou! Voiam doar sa stii ca in peripetiile tale mai sunt si altii alaturi de tine, macar cu gandul! Drum bun!

  2. Ti-as pune punctul pe ultimul cuvant, dar nu scriu cu diacritice. Încă.
    As vrea sa te urasc pentru ca nu pot fi ca tine. Încă. (astept cu nerabdare varsta crizei de identitate)
    Sa te intorci sanatos!

  3. bah, io de asta stiam de cum 2 saptamani….
    so where are you now?

  4. cu riscul ridicolului dupa colt io zic asa: libertatea nu e ceva exterior

  5. @bambilul: Joi si vineri era in Trondheim, iar pe 14 august (adica sambata) la ora 23:34 se gasea la urmatoarele coordonate: N60,32973 E9,65344.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>