Un suedez in Norvegia

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Angels watching over me with smiles upon their face
Cause I have made it through this far in an unforgiving place

It feels sometimes this hill’s too steep for a girl boy like me to climb
But I must knock those thoughts right down I’ll do it in my own time

I don’t care
I’m half way there
On a road that leads me to straight to who knows where

I tell you what
What I have found
That I’m no fool
I’m just upside down

Ain’t got no cares
I aint got no rules
I think I like
Living upside down

Toată noaptea a plouat şi a bătut vântul. Şi recunosc că eu, care nu puteam dormi acasă de ticăitul ceasului, am dormit ca un prunc legănat de zgomotul picăturilor de apă pe acoperişul cortului, bucuros că-s înăuntru şi nu afară.

Dimineaţa m-am trezit pe la un 9. Până să mă dezmeticesc, să mă duc la toaletă şi toate cele, a început din nou o ploaie, de data asta cu furie. În loc să mă refugiez în bucătăria campingului, unde era un calorifer care făcea cald şi bine, am preferat să mă scurg într-un somn dulce, în semi-trezie şi să fiu clientul gratis al cinematografului din capul meu.

Absenţa zgomotului de picături pe foaia exterioară a cortului m-a trezit de-a binelea. E ora 12, hai să ne mişcăm mai cu talent! Merg la bucătărie, îmi prepar un ness (care din granule s-a transformat într-un mic drob tare, din care trebuie să muşc dacă vreau să obţin preţiosul minereu de cafea), un ceai, miere, musli (bleah!) şi o conservă de ananas zdrobit. Breakfast of champions! O oră mai târziu, energizat, ies să mă apuc să strâng.

Lângă cortul meu, însă, văd o veche dubă Volkswagen, cu un cuplu de estonieni, care mă întreabă unde pot face duş. Proprietăreasa campingului nu venise, aşa că îmi asum rolul de vechil peste micul petec de pământ. Le arăt duşurile (eu însumi vroiam să fac unul, dar îl las pe el înainte). După ce fac duşul, mă întreabă dacă nu vreau să mânânc cu ei un peşte prăjit cu ciuperci, peştele fiind proaspăt prins chiar de ei, iar ciupercile proaspăt culese, tot de ei. Mănânci, calule, ovăz? După atâtea zile de Tonikaata (mâine-i gata) şi tone de E-uri vărsate în mine, excluzând chinezul şi peştele de ieri, toate papilele mele freamătă, nerăbdătoare. Şi sunt răsplătite pe măsură! Peştele e divin, ciupercile şi mai şi, sosul are un gust dumnezeiesc, iar orezul fiert vine să întregească această simfonie a gustului! Le povestesc de călătorie, ei de a lor, suntem prieteni într-un tărâm de vis. Pleacă mai departe, nu vor să plătească campingul, eu însă da, decid să mai rămân o zi, oricum e prea târziu pentru plecat cu motociclul. La revedere, Mort şi Helena!

După ce plătesc campingul, îmi întocmesc o mică “trusă” de explorat, o arunc în ghiozdan, las calabalâcul în cort şi merg să explorez zona. Mă duc, întâi, din nou spre Nordkapp, dar nu o mai iau spre “zona turistică”, ci explorez puţin stânca de acolo. Aici nu mai e gard, iar la 1 metru de tălpile mele se cască un hău de 200-300 de metri care se termină fix în mare. E frumos, dar trebuie să fiu atent la palele de vânt dacă nu vreau să-mi dau preţioasa carne hrană la king-crabs. Fix când credeam că-s cel mai îndepărtat de gloata turistică, dau peste o familie de austrieci: un tată, o mamă şi un marsupiu în care era un bebeluş de 6 luni. Mi s-a părut foarte, foarte frumos că au plecat în călătoria asta cu ploduleţul în sac. Le-am zis: trebuie să fie cel mai tânăr călător în cel mai nordic punct. Au râs şi după tradiţionalele urări de drum bun, s-au dus spre maşină. Eram, în sfârşit, cel mai îndepărtat şi singur turist de la Nordkapp.

După ce am contemplat orizontul, care se vedea, spre deosebire de ziua de ieri, când a fost ceaţă, o iau spre cochilie. Însă soarele e încă sus pe cer, e lumină bine de tot, hai să merg să mai explorez un pic.

Şi ajung in Skarsvag, cea mai nordică localitate de pe aici (nu ştiu dacă de pe glob) şi cel mai nordic sat pescăresc din lume (asta o ştiu sigur). Ajung într-un centru turistic, unde un nordic cu faţă de marinar mă îndeamnă să mânânc un picior de king-crab, în schimbul sumei de 5 euro. Mi se pare mult, dar curiozitatea e prea mare. E delicios, doar aşa fiert simplu în apă. Carnea e moale şi dulce, aş mai vrea, dar nu am bani. Pescarul vine şi-mi zice: avem şi supă de peşte, costă 10 euro, e un castron mare şi îl pot umple de câte ori vrei. Mi se pare mult mai rezonabil decât afacerea cu king-crabii şi purced a băga supă de peşte la burdihan. Între timp, îl trag de limbă pe marinar…

Hnum lucrează pe un vas pescăresc şi într-o fabrică de peşte (aflată chiar în spatele casei lui, care e şi centru turistic) 9 luni pe an. Cele mai grele luni din an, din septembrie până în mai. Vara nu se mai pescuieşte, aşa că şi-a făcut o mică afacere turistică. Anul trecut a duduit, anul ăsta nu prea. E criză şi se vede în numărul de turişti şi în preţul peştelui pe piaţă, care a scăzut la jumate. Cei mai buni turişti? Ruşii. Cumpără tot şi plătesc tot. Hnum ştie asta şi îi jupoaie de bani. Mi-a spus că-şi face preţul în funcţie de client. Dacă-i mai amărât (ca mine, mă gândesc eu), îi dă un preţ mai mic (hmmm, 5 euro pentru un picior de crab e preţ mic? Dar poate nu mă vede amărât…) A avut o nevastă nordică, cu care a făcut şi un copil, dar ceva n-a mers. Şi-a luat lumea în cap, a zburat până în Thailanda, a cumpărat/închiriat o motocicletă acolo şi s-a plimbat câteva luni, ca mine. S-a întors acasă cu amintiri frumoase şi exotice, dar şi cu… o nevastă thailandeză. Acum mai are doi copii, cu ochii oblici, şi s-a procopsit şi cu soacra, pe care a adus-o aici să stea cu ei. E sărăcie mare în Thailanda, acolo e o vorbă: “Dacă m-am culcat cu burta plină, a fost o zi bună!”.

În local intră un bărbat bătrâior, chelios (spre spân), slab ca un ţâr şi cu o mână într-o poziţie nefirească. Haine nu prea grozave, care stau pe el ca pe un lemn. Are o faţă de nazist bătrân, retras la pensie şi aspectul unui beţiv de pe la noi, numai că nu bea alcool, ci şi-a comandat o cafea. E Valter, un suedez care s-a mutat la capătul lumii, ca şef al fabricii de peşte din localitate, funcţie în care a stat 6 ani. Dar să nu vă închipuiţi că bea cafele în birou, muncea şi în fabrică şi pe vas, cot la cot cu ăilalţi, doar că avea ceva responsabilităţi în plus şi un salariu pe măsură. De la munca pe vas a căpătat şi un reumatism la mâna dreaptă, care l-a împiedicat să mai lucreze. Acum stă acasă, în una din cele trei case pe care le are aici. A avut patru case in Skarsvag, dar una a vândut-o, una a închiriat-o profesorului de la şcoala din Skarsvag, una stă goală şi într-una stă el. Are cinci dormitoare şi mă întreabă dacă nu vreau să vin să stau la el.

Mintea mea de român obişnuit cu răul intră în alertă. Dacă vrea să-i fac favoruri sexuale? Dacă e vreun maniac care tranşează turişti (ne?)vinovaţi şi singuri? Dacă e canibal şi pofteşte la ţâţişoarele mele împănate cu grăsime? Am plătit oricum campingul, deci prima reacţie e să-i spun nu. Pe de altă parte, un acoperiş deasupra capului e totuşi acoperiş… Şi n-o să mai trebuiască să mă refugiez în bucătăria campingului când e frig şi plouă. Şi am şi un briceag şi spray paralizant. Îi spun un “Ok…” cu un sfert de gură, termin a doua farfurie de supă şi pornesc în urmărirea lui, eu cu motorul, el cu bicicleta. Îmi arată unde-i casa, mă cheamă înăuntru… Prima impresie: e cald şi bine. Iar eu sunt atras de cald şi bine ca fluturele de bec.

Îmi face un tur al casei. E amenajată cu foarte mult bun gust, e foarte curată şi totu-i cu dichis. Miroase a lumânări parfumate (‘opaaaa!), pe pereţi sunt fotografii cu cei dragi lui Valter. Are maşină de spălat şi maşină de uscat, deci dacă vreau să spăl e ok. Duşuri şi, cel mai important, saună. (Decid totuşi să mă abţin de la saună până nu mă lămuresc ce e cu el). Peste tot sunt decoraţiuni, accesorii, amintiri, nimicuri strânse într-o viaţă de om. Îi promit că mă duc până la camping, strâng si mă întorc. Pe drum gândesc că am timp să mă răzgândesc şi să fac frigul în siguranţa cortului, dacă vreau…

La cort bătea vântul de mi-l sufla, aşa că, ca un purceluş înţelept, aleg totuşi casa de cărămidă. Strâng în viteză, întreb la recepţie de “refund”, nu se poate, ei, asta e, 15 euro duşi, încalec din nou şi mă duc spre Skarsvag, să stau la Valter.

Camera lui e la parter, camera mea e la etaj (ce bine, o să aud paşii pe scările de lemn). Dormitorul e mic şi cam friguros, dar de vreo 5 ori mai mare decât cortul şi de vreo 5 ori mai călduros. Iar patul e de 5 ori mai moale. Fac un duş, îmi împrăştii efectele prin cameră şi ies, temător, în casa cea mare.

Valter prepară ceva în tigaie în bucătărie, alături clocoteşte un sos şi în alt vas e orez. Mă întreabă dacă mi-e foame. Normal că-mi e. Îmi aduce un pahar şi o cutie de bere, punându-şi şi el acelaşi lucru. Beau o bere în sufrageria spaţioasă a lui Valter şi miroase îmbietor a mâncare. Până să vină masa, mai deapănă amintiri.

Mă întreabă ce motocicletă am. Aaaa, Honda? Mai bune sunt Yamaha. Dar e subiectiv, a fost dealer Yamaha pe Suedia 25 de ani. Tot ce vrei şi ce nu vrei. Motociclete, snowmobile, bărci cu motor, tobe şi orgi. A avut şi mica lui companie, dar a pierdut-o la divorţ. A avut tot ce şi-a dorit: o copilărie minunată, bani, o femeie frumoasă cu care a făcut doi copii frumoşi, case, o carieră de succes (îmi arată câteva plăci cu felicitări de la preşedinţii japonezi Yamaha), a călătorit şi a văzut lumea toată, însă singurul lui regret e că nu mai stă cu soţia lui, care acum şi-a găsit un alt bărbat. Sigur, o vizitează şi sunt prieteni (după 6 ani în care au vorbit doar prin avocat), stă cu copiii lui, care acum sunt mari (fata e în armata suedeză!), dar la ce bun, dacă la sfârşit trebuie să te întorci singur într-o casă goală, înconjurat doar de fotografiile de pe pereţi? Îmi dă un sfat: petrece cât mai puţin timp la muncă şi cât mai mult timp cu familia. Ştiu, bătrâne, dar nu strică ca din când în când să-ţi reîmprospăteze cineva informaţia asta…

Apoi îmi arată colecţia lui de cuţite Sami. Sunt adevărate opere de artă, în afară de metal, totul e făcut din ceva de la reni: piele, coarne. Sunt încrustate foarte frumos, iar mânerul are la capăt un lemn foarte rezistent, care se numeşte bjork. Mă întreabă cât cred că costă. Îi spun 100 de euro, râde şi-mi zice: ce ţii tu acum în mână valoreaza 800 de euro. Şi valoarea lui creşte. A avut 10 cuţite din astea, dar i le-a dat lui fi-su. De la el are şi cel mai valoros cuţit din colecţie. Nu în bani, însă… A fost primul cuţit pe care i l-a făcut cel mic. E stâgaci realizat, dar lama lui taie bine. Valter simte asta pe pielea lui, sangele îi ţâşneste din mână, alerg la cutia de prim ajutor pe care o am la mine, iau un pansament şi-l pansez. Degeaba, în 3 minute e şi pansamentul plin de sânge. Valter se înfăşoară în 20 de şerveţele de hârtie şi totul e ok. Cuţitele şi le cumpără odată pe an, in Februarie, de la Jokkmokk, unde e un târg Sami de cuţite special pentru cunoscători.

Mâncăm porc la tigaie cu sos de vin roşu, cu garnitură de orez. E foarte bun, ştie să gătească, îi zic. Păi cum să nu ştie, a fost şi bucătar pe vas… Şi se vede. Valter e plin de surprize, mâine o să mergem la pescuit, cu barca lui. Nu pescuit la undiţă, ci la plasă, pe un lac glaciar din apropiere. Mai stăm de vorbă până târziu, mă uit la ceas şi e deja ora 2 noaptea. Dar afară e lumină ca la noi pe înserat! Îi spun lui Valter că mi-e somn, că mă duc să mă culc. Aşa devreme? Dar e încă lumină. Mă lămureşte că au toată noaptea polară să doarmă, vara profită de lumină cât pot de mult. Eu sunt din altă zonă, totuşi, şi mă duc să mă culc.

Curând, în camera mea, după un duş fierbinte, adorm visându-mă legănat de valurile care lovesc barca. Sub pernă am totuşi spray-ul paralizant şi briceagul, iar telefonul este aproape.

  1. bai ce ma poti “enerva”…
    cum le stii tu spune… parca ma translatez din scaunul de birou in bucataria suedezului…
    frumos…

  2. frumos, frumos
    si uite cum fac eu sa nu lucrez

  3. Man dar frumos povestesti. Eu fac ca si @Gaxel: ma fac ca muncesc 😉

  4. Felicitari pentru curaj. Esti un povestitor desavarsit. Ai foarte mult umor si esti si foarte sincer. Respectele mele. 😯

  5. man … ma lasi cu gura cascata, acum am dat de faimoasa excrusie sau de visul fiecarui motociclist poate si implinit de tine … nu stiu cand a fost facuta excursia dar nu ma pot deconecta de la citit … felicitari man … nu a trecut viata pe langa tine bv bv

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>