Nordkappatul lumii

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

I am racing
Outside and below myself
Nearly forgot myself there
Nearly there

Mă scol, împachetez şi îmi iau la revedere de la cabanieră şi de la fiica ei. Asta mică mă pune să-i promit că mă voi întoarce şi la anul aici. Nu ştiu dacă nu cumva e doar o strategie turistică, dar mă simt, totuşi, bine. E primul şi singurul meu prieten finlandez…

Cerul e învolburat de nori şi ascunde o promisiune neagră, pe care nu întârzie să şi-o pună în aplicare. Începe o ploaie măruntă şi rece, aşa cum sunt toate ploile de p-aici. Niciun adăpost, nicăieri, ca să mă pot opri să-mi pun pungi în picioare. Decid să merg înainte, fie ce-o fi. Mănuşile mele de schi rezistă ce rezistă, dar într-un final se udă şi ele. Mi-e frig la mâini şi la picioare, nu-mi mai simt extremităţile, reduc viteza… Oricum nu vedeam prea mult înainte, viziera era şi ea aburită şi udă…

Mă plouă şi mă plouă şi mă plouă. Nicio benzinărie, niciun acoperiş. Trec prin ceea ce pare a fi… graniţa Finlandei cu Norvegia. Nicio clădire, nimic, e doar drumul ceva mai lăţit, ca să poţi trage pe cineva pe dreapta şi indicatoare de încetinire, întâi la 70, apoi la 50, apoi la 30. În faţa mea, o rulotă, trasă pe dreapta. Mă uit la o tanti îmbrăcată fosforescent şi cu un baston, dar ea nu-mi întoarce sentimentele. Mă scurg uşurel prin vamă şi… un indicator pe care scrie “Norge”. Urale!

Peisajul arctic se schimbă cu totul. Dau peste case, ogoare, ce să mai, ca la noi. Drumul devine mai interesant, şerpuieşte, curbele sunt mai strânse. Urcă, coboară. Apar şi ceva denivelări, care chiar că îmi amintesc de casă (sau Rusia). O singură constantă: înteţirea renilor. Drumul e superb, în stânga munţi (atenţie la căderi de pietre, zic indicatoarele), în dreapta fiorduri. În fiecare parcare simt nevoia să mă opresc să fac poze. Sunt ud leoarcă şi tremur de frig, dar peisajul compensează din plin pentru aste mici neajunsuri. Din adidaşii de munte se aude sunetul familiar de apă călcată.

O benzinărie, apoi un local care anunţă Pizza & Grill. Unde e grill, e şi căldură, aşa că trag la acest mic han ca un înecat (în apă) la liman. Din mine curg pârăuri reci, scot tot ce pot de pe mine, mai puţin pantalonii. Comand un kebab, ignor preţul extrem de piperat (20 de euro!!!) şi mă aşez la o masă. Scot 8 şerveţele dintr-un aparat pe care scrie “Only One, please!” şi mi le înfund în încălţări (un truc vechi pe care l-am învâţat în armată :p ) Kebabul vine, e cel mai scump kebab pe care l-am mâncat vreodată (şi, God help me!, pe care o să-l mai mânânc vreodată!) şi nici măcar nu e aşa bun, dar faptul că sunt într-un loc uscat şi-mi intră ceva căldură în oase e dumnezeiesc. Pun pe repeat melodia “Strange color blue”, a lui Madrugada şi versurile îmi dau ceva, ceva putere.

“Pushing through
Pouring rain,
Nearly there
Nearly there…
Hey little mister driver man
Keep your head up
We are nearly there
Nearly there…”

Ploaia se opreşte, nu şi eu. Merg prin fiorduri, despart turme de reni cu claxonul aşa cum Moise a despărţit apele, norii sunt tot vălătuci pe cer, gonesc cu cât pot spre Nordkapp pe Melcul meu docil şi credincios. Într-un popas, un motociclist polonez care mă vede vânăt de frig şi se oferă să-mi facă un ceai. Accept bucuros, însă nu găseşte bricheta, iar aprinzătorul piezo al arzătorului a luat apă şi nu se mai aprinde. Îi zic că nu-i nimic, mai schimb ceva cuvinte cu dânsul (şi-s tare bucuros s-o fac), mere şi el la Nordkapp, are o hartă detaliată a zonei (eu n-am), îmi arată un camping foarte bun. Încerc să-i bag coordonatele, aproximativ, dar GPS-ul meu se tot stinge, cred că a luat ceva umezeală. Hait, să vezi că pe lângă hartă, acum n-am nici GPS. Îmi rămâne vechiul ajutor al drumeţului, indicatorul rutier. Sigur a fost o vreme când oamenii n-aveau GPS şi s-or fi descurcat ei cumva…

Cu cât mă apropii mai mult de capătul lumii, peisajul devine din ce în ce mai spectaculos. Sunt momente când uit, efectiv, să respir. E o combinaţie între Transfăgărăşan, lacurile glaciare din Retezat şi… cam aici se opresc comparaţiile. Drumul n-are parapeţi, deci dacă te-ai scurs, te-ai scurs! E tare frumos virajat, dar e ud pe jos, aşa că merg cuminte, cu un 60, uneori chiar 50. Nu e momentul s-o dau în bară, atât de aproape de destinaţie. Trec prin vreo 3 tunele, în care îngheţ de frig. Unul din ele are 6 kilometri şi jumătate şi întâi coboară, apoi urcă, pentru că trece fix pe sub apă. Altul are ceaţă, de mi se aburesc viziera şi oglinzile… La ieşirea din el, şterg repede ceaţa de pe ochi. La timp, pentru că fix în mijlocul ieşirii tunelului, un ren se uita paşnic la mine… (Iar eu, războinic la el!)

Un indicator cu Nordkapp! În zare se văd rulote, ceva lume. Am ajuns! Însă nu înainte să plătesc 33.5 euro… Ce-i drept, tichetul e valabil 48 de ore. Mă dau jos de pe motor, abia stau în picioare, mă doare îngrozitor şoldul stâng, mâinile răspund greu la comenzi, picioarele mi-au amorţit, dar întind mâinile în sus a victorie! La 6000 de kilometri de casă, mă aşez pe jos şi mă podidesc lacrimile de bucurie… Sunt zeci de mii de oameni care fac călătoria asta, anual, dar asta e călătoria mea şi mă bucur grozav că am ajuns, de parcă-s singurul de pe lume care-a făcut-o. În jurul meu sunt biciclişti cu ţoaclele încărcate de bagaje, mă gândesc, oare cum o fi momentul ăsta, al ajungerii, pentru ei, după câtă ploaie au îndurat şi după câte dealuri au urcat?

Steve Jobs

Nici n-apuc bine să mă holbez în imensitatea oceanului Arctic şi să scot aparatul să fac poze, că înspre mine vine un nor gros de ceaţă, care învăluie toată platforma în lapte şi frig. Nu e de stat, nu am nimic pe cap, nasul mi se înroşeşte ca la renul lui Moş Crăciun, mă reped înăuntru. Acolo, totul amenajat după tipicul turistic. Restaurante, un magazin de suveniruri, cel mai nordic Oficiu Poştal (acum închis), WC-uri ultra-giga-curate (ce bine!), un tunel cu istoria Nordkapp-ului, o capelă în care să spui o mică rugăciune (am spus, după un lung amar de vreme în care n-am făcut-o), un balconaş amenajat pentru Regele Norvegiei (King’s View), un cinematograf. Afară e urgie şi frig, dar aici e atât de cald şi bine… Mă înfund, turistic, în scaunele cinematografului panoramic şi aproape că pot să jur că am văzut cel mai frumos film din lume, despre Nord şi Nordkapp, care avea imagini luate la locul faptei din toate anotimpurile. Am văzut şi faimosul Midnight Sun (când e cerul senin, poţi vedea răsăritul – sau apusul, nu mi-e clar – peste ditamai orizontul de la Nordkapp…), care m-a lăsat cu gura căscată… Ce spectacol o fi şi ăsta, să-l vezi pe viu, dar uite că acum nu am noroc…

Ceaţa s-a mai curăţat, sunt încă nori, dar mă pot uita în zare, în golul de după stâncă. Din fericire, nu sunt prea mulţi turişti (sunt, dar nu prea), aşa că am vreme să stau puţin cu gândurile mele, nederanjat de nimeni. Din toate câte le-am gândit şi simţit, pot spune doar atât: că sunt fericit. Şi ştiu că există o mie de feluri de fericire, de la primul 10 la şcoală sau primul trofeu într-o competiţie oarecare, trecând prin primul sărut, apoi până la “Da!”-ul de la starea civilă şi primul orăcăit pe care-l auzi de la copilul tău, dar măcar o dată în viaţă merită să vii singur până la capătul lumii, să te holbezi în gol şi golul să se holbeze la tine şi să exclami, vesel şi trist totodată: “Da, bă!”

  1. tu ne cam minti cu renii aia, nici unu nu are nasu rosu, nici o sanie, nici zapada..

    vorbeam cu un coleg de aici si imi spunea ca si el a inceput sa urmareasca foarte interesat postarile tale, dar tine-o tot asa, te citeste mai multe lume decat crezi.

    sa ai drum bun, grija mare, si sa casti ochii la lumea de langa tine.

  2. Incredibil unde poti ajunge cu un CB500 …am si eu una si e tot asa credincioasa ca si a ta…Sa te intorci cu bine!

  3. si vreai sa ratezi nordkappul deacum drumul e si mai spectaculos urmeaza cele mai fruumoase fiordury din lume incaodata spun la un asa drum trebuie echipament adevarat bucurate incontinuare de peisajele de vis sa fi prins la nordkapp si aurora boreala spuneai cu adevarat ca esti in paradis daca voi fi sanatos la cata tacaneala am in cap voi merge iarna acolo si moto daca el a putut pot si eu http://www.youtube.com/watch?v=NmBiFK_V7lY drum bun

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Trackbacks and Pingbacks: