O ceşcuţă de artă

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

M-am sculat după o noapte în care toţi ţânţarii sfânto-petersburghezi mi-au prestat servicii sexuale pe suprafaţa pielii şi am dormit pe sponci. M-am târât (hey! un palindrom!) spre oraş, am mâncat, am beut suc etc. etc. Scopul era să ajung la Hermitage, un fel de Luvru rusesc. Pentru asta, am luat metroul, în direcţia greşită, evident. Dar asta mi-a dat timp să studiez harta metroului de aici şi ştiţi care era următoarea staţie în construcţie după capul liniei (spre care mă îndreptam)? Bukharestkaya! Acuma, ce legătură o fi între urâtul, depersonalizatul, abrutizatul, muncitorescul, stalinistul, sufocatul, aglomeratul, violat-urbanisticul Bucureşti şi minunăţia asta de oraş, nu mă întrebaţi.

Pentru că oraşul ăsta e cu adevărat minunat. Clădiri frumoase, palate de colo-colo, multe, multe poduri (e clădit pe 100 de insule, cică). E tăiat de fluvialul râu Neva, ale căror ape sunt şi ele tăiate de zeci şi sute de ambarcaţiuni, fie bărci pline cu turişti, fie bărcuţe şi yahturi ale ruşilor cu putere-n portofel…

Pe poduri bate vântul destul de tare, ceea ce flutură instant fustele mai lărguţe în exprimare ale drăguţelor de aici. Mărturisesc că mă bucur de fiecare dată când văd un chilot de sub fustă, ca la 14 ani, când vedeam chiloţii unei colege care stătea în spatele meu.

În oraş este “praznicul” de care îmi vorbea bunicul de ieri, adică e Ziua Marinei, care e şi ziua oraşului, pentru că St. Petersburg e şi port maritim şi port fluvial. La fiecare colţ de stradă sunt vânzători de băşti marinăreşti, tricouri marinăreşti şi… steaguri cu Mama Rusie, dar şi ceva steaguri ciudate, albastre cu alb, pe care stă imprimată vestita stea roşie şi secera şi ciocanul. Toată lumea poartă, ba o bască, ba un tricou, ba ambele şi am impresia că sunt într-un oraş plin de marinari.

Ajung la Hermitage, stau la o coadă imensă, las bagajele la garderobă şi purced la a vizita. Mvzevl este imens, trece o oră şi eu n-am trecut de antici. De vină e un mic computer stil “chioşc de informaţii”, pe care stau şi aflu totul despre pictura grecească din antichitate. La început făceau doar conturul, pe care-l umpleau cu maro. Apoi alt pictor a venit cu ideea ca femeile să fie pictate cu maro deschis, pentru a le deosebi de bărbaţi şi după culoare, nu doar după formă. Apoi unul a desenat linii şi în interiorul contururilor. Altul a început să le facă şi umbre, dându-le volum. Şi tot aşa, până s-a ajuns la fotorealism grecesc. Şi citesc fascinat tot felul de anecdote despre maeştrii pictori din vremurile alea şi mă gândesc cu ciudă: unde am fost, toţi anii ăştia? De ce nu ştiu deja lucrurile astea? Şi de ce nu ştiu să desenez o mână?

La sculpturi antice, două capete de daci şi o grămadă de capete de romani şi romane. Hello, Romania!!!!

Vizitez rătăcind pe acolo. Mereu sunt contra-curent, mă frec de grupuri imense de turişti de toate limbile pământului. Nu-mi plac egiptenii şi nici operele chinezoilor. Tot grecii îs baza, atât de frumoase sunt statuile lor, încât romanii crăpau de ciudă că n-au şi ei şi după ce i-au cucerit pe greci în luptă dreaptă le-au luat toate statuile şi le-au dus la ei acasă. Şi apoi au început să le copieze, mai stângaci la început, apoi din ce în ce mai bine. Da, romanii erau în artă ce sunt acum chinezii în tehnologie.

Pictori spanioli, italieni, flamanzi, apoi francezi se înşiră în faţa ochilor mei. Picasso are un salon imens, numai al lui. Să spun drept, dar drept de tot (iertare dacă-s complet afon în pictură): Picasso nu-mi place deloc! Nu mă atinge nicăieri. Ştiu, nu sunt în măsură să judec cu ochii şi cu mintea, dar cu inima tot o pot face. Şi inima tace la Picasso.

La Picasso, nu aveai loc să treci de lume. La tabloul de mai jos, nu zăbovea nimeni. Din toată expoziţia, mi-a plăcut cel mai mult…

Portrait of Marion Lenbach

Dar cel mai mult mi-au atras atenţia femeile acelea care stau şi păzesc tablourile. Ochiul vigilent. Toate bătrâne, toate urâte, grase. Cu dinţi urâţi, uneori cu respiraţie urât mirositoare (m-a pus păcatul să întreb ceva…). Femei trecute, femei urâte, înconjurate de frumuseţe şi capodopere. Femei care se uită în gol, care stau într-un loc în timp ce viaţa trece pe lângă ele, împreună cu femei frumoase, bărbaţi avuţi care vin să vadă artă, oameni care vin la Hermitage în culmea fericirii, pentru că viaţa e frumoasă, le-a dat tot şi vor mai mult. Femei cu mustaţă şi haine urâte, femei expirate, pe care nu le vrea nimeni. Le-a vrut vreodata cineva? Le-a iubit cineva? Le-a sărutat cineva vreodată gura care acum are dinţii în paragină? Le-a pus vreodată mâna pe curul care acum are mai multă şuncă ca un magazin cu mezeluri? Femei singure în săli mari prin care trec mii de oameni zilnic, adevărate opere în still Picasso ale lui Dumnezeu…

Ajung la etajul 3, etaj cu artă mongolă, turcească şi tapiserie. Aici e pustiu, doar 2-3 turişti rătăciţi, printre care şi eu. Aici femeile singure din sălile cu mii de oameni sunt şi mai singure. Aici cred că sunt trimise atunci când greşesc ceva la păzit, ca o pedeapsă. “Solitary confinement, for you, lady!” Cât de neimportante şi singure sunt şi exponatele astea! Cu toate astea, câţi nu s-ar bucura să li se facă cadou o sabie turcească din secolul XVI? Dar aici, nimeni nu se uită la ele. Mă aşez pe scaun şi mă uit la ele. Îmi ţiuie urechile de tăcere şi de singurătate. Salonul în care sunt e atât de neimportant, încât nici măcar nu are propria lui cerberiţă. E plin de scaune, însă, aşa că mă aşez şi păzesc eu sala (şi mai las ceva sânge să vină în tălpi).

Plec de la muzeul frumos şi rătăcesc fără sens prin oraş. Ajung… pe o plajă, fix în centrul oraşului. Sâni ţâşnesc, funduri se avântă îndrăzneţe spre cer, dar nu se zăreşte niciun sfârc, darămite mai mult. Nu e voie topless sau nu vor rusoaicele, dracu ştie. Profit de ocazie şi-mi slobozesc şuncile asudate de tirania transpiratului tricou. Oricum, toţi cei din jur fac asta. Fac plajă în mijlocul Sankt Petersburgului!

Dar turistul din mine nu-mi dă pace. Vizitez fortul lui Petru cel Mare, prima chestie fondată în oraşul ăsta (de fapt, fondarea oraşului, odată cu fortul a început). E imens, mă dor picioarele, ce n-aş da să fiu cu fundul pe motocicletă acum. În mijlocul fortului, o ditamai catedrala, în care e înmormântată puzderie de ţarinat şi regalitate rusească, în frunte cu Petru cel Mare. Apoi vizitez o închisoare unde au zăcut elite revoluţionare, contra-revoluţionare şi dracu mai ştie cine, că cine venea la putere, îi întemniţa pe precedenţii. Troţki însuşi şi-a făcut liniuţe cu zilele trecute, pe pereţii închisorii. Vizitez un tunel secret, care acum nu mai e aşa secret şi o şterg.

Elicopterele zumzăie deasupra capetelor. Sunt câteva la număr şi aterizează pe unde pot şi poftesc. Rusia este cu adevărat tărâmul libertăţii, nu America! Mă rog, pentru ăştia cu bani. Mă rog, pentru ăştia cu bani oriunde e tărâmul libertăţii.

Pe lângă mine trece un yaht (eram lângă apa, duh!) cu vreo 4 piţipoance bune şi vreo 2 sau 3 inşi. Una din ele, o blondă, pozează “pe capota yahtului”. Mă holbez la yaht ca un copil la vitrina de îngheţată într-o zi toridă de vară. Tipa ia aparatul şi îl îndreaptă înspre mine (şi gloata înconjurătoare, dar eu zic că e spre mine, na! E povestea mea!). Am pălăria de afghan pe cap, arăt ca Radar din M¤A¤S¤H. Poate d-aia.

Îmi scot adidaşii şi ciorapii şi îmi bag picioarele-n ea de Neva. După o zi de haladit, puţină apă rece pe picioare e tot ce-mi doresc. Îl întreb pe un rus care seamănă cu Tolea să îmi facă o poză şi-mi face, amabil.

E ultima poză, bateriiile mor fără onoare, iPod-ul e şi el supt, de mine nu mai vorbesc, aşa că mă îndrept spre casă. Rătăcesc pe lângă Universitatea lor, care e superbă, ca toate clădirile de aici. Un tip cu un handicap locomotor, strâmb cu totul şi care şchiopăta foarte rău, împingea un cărucior cu o femeie care nu putea merge deloc, probabil iubita lui… M-au podidit sentimente contradictorii, de bucurie pentru ei, de tristeţe pentu ei, de tristeţe pentru mine şi toţi oamenii normali, care au totul la picioare şi-şi bat joc, ajungând mici, meschini şi obosiţi…

Obosit (dar de un alt fel de oboseală) eram şi eu şi m-am aşezat pe nişte scări, în preajma unei femei care vindea nişte urşi de plastic de jucărie. Lumea trecea, se hlizeau la urşi, dar nimeni nu cumpăra. Şi femeia tot punea un urs pe masă, care făcea câţiva paşi, apoi îl lua şi-l ducea înapoi. Am stat o jumătate de oră, uitându-mă fascinat la urşii ăia şi enervându-mă că nu-i cumpără nimeni. Să iau un urs? Dar unde îl pun? Urs îmi trebuie? Până la urmă, am luat un urs, o să-l fac cadou Malikăi şi Dashei… (pe femeia care-i vindea o chema Albina).

Paşii m-au purtat spre casă, după un scurt popas la un supermarket, pentru a cumpăra mâncare. După ce am ajuns acasă, Dasha, sora Malikăi a stat cu mine la masă şi am stat puţin de vorbă, în englusă. Am întrebat-o care e cel mai interesant lucru pe care l-a făcut în viaţă. Pianul, normal. Am rugat-o să-mi cânte la pian. S-a ruşinat, dar mi-a spus că oricum va repeta mai târziu pentru un concurs la care va participa la toamnă.

Şi a început. Şi pe măsură ce ziua care trecuse se desprindea de pe mine cu viteza degetelor Dashei pe clape şi închideam ochii, eram poate cel mai fericit om din Sankt Petersburg.

  1. Frumos le scrii. Nu am priceput incotro te indrepti, dar nu e atat de important.
    Sanatate tie si melcului.

  2. frumos…
    cine a pictat tabloul?

  3. Ta-su. Dar nu ii stiu numele mic.

  4. Chiar nu e nevoie de poze la cum povestesti, in fiecare zi verific sa vad daca ai mai bagat “marfa” noua. 😀

  5. Nu strica sa pui macar o poza cu orasul asta, daca tot il lauzi atat 😛

  6. man, ma bucur pentru tine :))
    have fun in continuare dar don’t forget about safety!

  7. Super frumos scrii! Si daca mergeai la bulgari tot iesea o poveste frumoasa dupa cum povestesti tu! Drum bun in continuare!

  8. fii barbat!
    nu te lasa coplesit de sentimente si sentimentalisme, iar de fete nici atat!!!
    mai ai drum mult ‘calatorule’ si unde mai pui ca tre sa te intorci, ca Ulise…

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>