Cantec rusesc de leagan

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Lullaby
we fall asleep when we hear…
Lullaby
we fly away when we hear…
Lullaby
we travel far when we hear…
Lullaby
when we hear the russian lullaby…

Mă trezesc devreme la Alina acasă, casă care doarme toată cu excepţia pisicii, care se fâţâie de colo-colo şi deschide uşile fara probleme. O chem la mine pe ruseşte: “câs, câs, câs”, la pisicile astea nu funcţionează românescul “pis, pis, pis”. Ne împrietenim repede, ştiu eu cum să le iau pe pisicile astea.

Eu si Alina

Olynka pleaca cu prietenul ei numit – cum altfel? – Serghei, iar eu rămân cu Alina, care se zbate să-mi găsească un hotel. Toate sunt însă extrem de scumpe (rar găseşti unul sub suta de parai). Dau câteva mesaje pe CouchSurfing şi îmi las numărul de telefon. În 10 minute, mi se răspunde la toate mesajele, indiferent că e da sau ba! Sunt, încă odata, uimit de bunul lor simţ şi de ospitalitatea lor. În seara asta nu am unde să dorm, însă, aşa că găsesc pe net un hostel (Godzilla Hostel), care e mai ieftin decât motelul din Rostov-pe-Don. Pun GPS-ul pe el şi plec. Alina vine cu mine jos şi mă duce cu maşina până la motocicletă. Eu îmi iau la revedere de la ea, Melcul de la Getz şi sunt pe centura Moscovei!

După câteva peripeţii cu GPS-ul, care m-a dus aiurea (fie asta, fie nu ştiu eu care-i stânga şi care-i dreapta, ceea ce nu e deloc improbabil), în timp ce norii negri se adunau deasupra Moscovei, ajung la hostel. Dar, drace, e sens unic, iar eu sunt in capatul greşit. Mă târăsc eu incetişor, când văd ceva care-mi taie respiraţia: nu unul, cinci poliţişti ruseşti, din aceia de tip miliţian (de fapt, aici la Poliţie încâ i se mai zice Miliţie) se holbau la mine. Din toate străzile cu sens unic din Moscova, m-am băgat fix pe aia cu sediul Poliţiei sau Miliţiei!!! Mă întorc, tot uşurel şi ies în stradă. Ceea ce am uitat să vă spun e că între timp dădusem jos tankbag-ul şi l-am lăsat la hotel, aşa că iată-mă fără GPS, prin Moscova. Noroc că am ceva brumă de orientare şi nimeresc.

Întreb fata de la recepţie unde pot lăsa motorul. Parcare nu au. Pe stradă? Nu e voie, nu văd ca e strada cu Miliţia? Bine, dar sunt maşini parcate! Niet, din când în când se stresează şi le curăţă de acolo. Ce să fac? S-o pun trei străzi mai încolo. O las baltă şi cobor în stradă.

Mă duc direct la pâlcul de miliţieni, cu inima cât un purice. “Pajalsta, parkotka motoţiclă na uliţă?” şi arăt în jos. Se holbează la mine, apoi îmi fac semn spre unul mai mare în grad, să decidă el. Epolet din Pont se uită la mine cu scârbă: “Niet parkotka!!!” Mai fac o încercare, “niet uliţă!!!” şi mă duc şi mă aşez cu curu’ pe trotuar. Ăştia micii încep să râdă, şefu’ râde şi el şi zice în engleză: “OK!!!”

Ghinionul naibii, însă! Când m-am aşezat pe trotuar, alarma pe care o aveam în buzunarul de la fund s-a apăsat şi s-a armat. Când am început să îmi dau bagajele jos, de la vibraţii, s-a pornit. Apăs butonul de oprire al alarmei, nimic. De bună ce e alarma, s-a oxidat butonul ei de oprire. Apăs disperat, alarma hauleşte o doină de jale în crescendo, miliţienii se uită la mine ca la urs. Curg apele de pe mine, caut a doua telecomandă, n-o găsesc (o pusesem în teaca aparatului foto, să n-o pierd, dar am uitat imediat asta). O las să-şi termine numărul apoi, uşurel, sunt nevoit să-mi fur propriile bagaje de pe propriul motor. Mi le-am scos cu rafinament chirurgical, pentru ca nebuna n-a mai glăsuit… Hmmm… Dacă mă dau ăştia afară de la serviciu, ştiu ce am de făcut 🙂

Nici nu aduc bine toate bagajele in holul hostelului, că se porneşte o ploaie d-aia grea, de vară, cu picături cât oul de bibilică. Iar am avut noroc!

Mă fac comod, însă nu înainte de a aluneca pe scări şi a-mi scrânti un picior. Superb, plimbă-te dacă poţi. Ploua torenţial, am o coastă belită, o unghie de culoarea vinetelor şi un picior mai scrântit decât mine. Profit de ocazie să aţipesc. Degeaba, cum pun geană pe geană, văd aievea cum Miliţia îmi ridică motorul. După un somn chinuit, în care am pendulat între pernă şi fereastră, mă trezesc. Mi-e foame şi sete şi mă târăsc spre un supermarket, unde fac cele mai banale şi de nepovestit lucruri din lume: cumpărături.

După ce mănânc şi mă împrietenesc, pe rând, cu o asiatică moscovită care terminase facultatea (vestitul Lomonosov!) şi stătea la hostel pentru că chiriile şi preţurile la case sunt nebuneşti în Moscova, cu un cuplu de belgieni pe care îi învăţ că cel mai mic oraş din lume e Durbuy-ul lor, decid să ies în oraş, să le văd metroul, pentru că sub pământ nu plouă.

Intrarea la metrou e într-o clădire care pe dinafara arată ca o bancă. Una sovietică, dar o bancă. Uitaţi de intrările meschine de la noi, la ei totul e gigantic. Intru, iau bilet de la KACCA. E dintr-acela cu cip RFID, doar îl apropii de senzor şi treci. Nu sunt bare care se rotesc, dar mi s-a spus că dacă treci fără bilet, ies două beţe şi te lovesc! Oricum nu vroiam să fac asta, dar… ce chestie!

Scari rulante la metroul moscovit

Intru pe scările lor rulante. Mă ia ameţeala: la picioarele mele zace un hău de zeci, poate sute de metri. Instinctiv, mă ţin de marginea scărilor rulante. La mijlocul scărilor, am senzaţia că scările merg drept şi eu stau strâmb, ca în clipurile lui Michael Jackson. Scările se termină şi ajung la staţia mea de metrou, care e amenajată foarte baroc, cu candelabre, inflorituri pe pereţi, tot tacâmul. Pe peron, un miliţian. Ascund harta şi aparatul, ca să nu trădeze nimic faptul că sunt turist. Shit, pe tricoul meu scrie “Fără buletin”. Noroc că miliţianul nu stie a ceti. Nu în română, oricum.

Metrou baroc

Mă sui în vagon. În faţa mea, unul care seamănă cu Medvedev perfect, dar e îmbrăcat ca Gicu de la Sculărie, deci nu e el. Doi ruşi cu pungi de MacDonalds în cap, cu mici găurele în dreptul ochilor. Rusoaice peste rusoaice, îmbrăcate sumar. (nu se compară cu ucrainiencele, pe cuvânt, acolo frumuseţea e mai îndesită). Ruşi cu feţe de rusnaci, asiatici (de prin provinciile îndepărtate, fără îndoială), chiar şi negri. Tinerii se poartă foarte european, e un oraş extrem de cosmopolit: emo-kizi, tatuaţi, artiste tunse scurt, tot ce trebuie.

Porneşte metroul şi mi se face frică. Se aude un zgomot infernal, vagonul tremură şi scârţâie, am impresia că se va rupe în orice moment. Noroc că ştiu că ruşii construiesc… ruseşte. Nu ştiu cu ce viteză mergem, dar zgomotul o amplifică şi mă simt mai în nesiguranţă decât pe motocicletă la 170 la oră.

După 4-5 staţii de rollercoaster în linie dreaptă, mă dau jos. Destulă adrenalină! Ies afară la aer curat. Fără un plan anume, se pare că am ieşit foarte aproape de centru, la Bibilioteca lui Lenin. În spatele ieşirii de la metrou (una simplă, de data asta; probabil n-au vrut să eclipseze bibilioteca lui Lenin cu o gură de metrou) miroase a pişat.

Bulevarde imense, de peste 4 benzi, uneori 6, cu sens unic! Se circulă ca demenţii, ăştia nu au limită de 50 în oraş? Dacă au, tare o mai depăşesc!

Trec râul Moscova pe un pod înţesat cu pupători. Toată lumea se pupă aici, de la rusoaice ţărăneşti cu haine de tarabă până la rusoaice cu rochii de seară şi pantofi cu toc. Mă minunez la contraste şi merg mai departe.

Nimeresc la Kremlin. În jurul lui, un parc cu – aţi ghicit – pupători. Ruşii ăştia ştiu să facă ambele chestii bine: şi dragoste, şi război. Decid să dau rotocolul Kremlinului, afară e bine şi răcoare, luna e pe cer, totul e frumos…

Piata Rosie

Ajung într-o mare, mare deschidere. Piata Roşie! Copilul din mine se bucură când vede biserica lor din Piaţa Roşie cu turle de îngheţată colorată. Pe stânga, o clărdire cu multe, multe becuri, care-i conturează liniile. Pe dreapta, Kremlinul. Tot pe dreapta, o paleaşcă de marmură roşie pe care scrie LENIN pe ruseşte. Aha, deci acolo e mumia profetului Ciumei Roşii. Aud că cică e mare bătaie să i se viziteze scârbavnicele moaşte. Asta-mi trebuie mie? Nu, mulţumesc, îmi plac oamenii vii. Şi, de preferinţă, care nu pun umărul la dezvoltarea unei ideologii criminale.
Iola biserica Sf. Basil

Pun aparatul pe jos, cu declanşare la 10 secunde. Apoi fug. Miliţienii se uită la mine. Becul clipoceşte şi aparatul beepăie. Mă gândesc, râzând, că sunt ca un terorist care pune o bombă şi fuge. Mă rog, în gând, să nu creadă şi miliţienii la fel.

Două rusoaice se opresc şi se uită la mine cum pun şi fug, şi pun, şi fug. Apoi vin şi mă întreabă dacă nu vreau să-mi facă ele poza. Sigur, deşi tot prost o să iasă, noaptea săpuniera mea face poze mişcate. Olga şi Alina, mulţumesc pentru amabilitate.

Pe drumul spre casă mă intersectez cu doi soldaţi în patrulare, cu trei grafferi in urma lor care umpleau pereţii cu taguri. Apoi mă opresc trei beţivi, din care unul în scaunul cu rotile, care-mi cer “desiat money”. “Niet money!”. Pleacă mai departe, bodogănind. La fel şi eu.

La hostel, la unul din calculatoare, un italian vorbeşte cu prietena sa pe Facebook. Între timp, dă mesaje de (r)agaţament la toate fetele şi femeile pe care le vede pe Facebook.

Leave a comment ?

10 Comments.

  1. am ras cu lacrimi si abia am citit jumate ca sunt la munca, parca si vedeam militienii rusi! drum de poveste pe mai departe!

  2. dixtractie placuta Orlandule 🙂

  3. Salut Orlando , fratioare ! Creanga era mic copil pe langa tine , imi place mult sa-ti citesc jurnalul , iti doresc drum bun in continuare , sa ai noroc si sa fi sanatos ! la intoarcere te convoc la un pahar de vorba ! nu ezita sa anunti cand intrii in ultimii 500 euroi sa cotizez si io un plin cum am promis , te salut cu stima si respect

  4. Bre, e sa-mi bag picioarele cat poti sa ma enervezi, te urasc din invidie :)))

    hai baga ca e mai ceva ca un film bun 🙂 clar viata bate filmul 😉

  5. Florin Presales

    Auzi bre, eu nu pătrund o chestie: când mumia lu Lenin scrii tu toate astea ? Că în firul depănării dai toate amănuntele – la ce oră-minut-secundă te-ai scobit în nas, câți epoleți și ce diametru la șapcă avea paznicul de la parcarea motelului, ce temperatură era în cameră când ai pus geană pe geană, da’ să mă bați cu tezele din aprilie dacă am văzut un singur rând despre faptul că ai stat să dai nota informativă pe blog ! Să înțeleg că nuvelele astea neo-hogașiene, după cum remarca cineva, se scriu singure ?

  6. nu vreau sa intarat spiritele dar probabil are un “ghostwriter” si ce e rau in asta daca asa e? Important e ca ce se scrie aici sa transpuna momentele riderului cat mai bine.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Ghostwriter

  7. Florin Presales

    Ce-ai făcut, fezeneule ? Mi l-ai doborât cu brutalitate pe amicul Snailrider de pe piedestalul pe care-l urcasem… 🙁

  8. Mult succes, ai grija de tine si de melc.Ai si o frunza de dud de la mine ;).
    God’s speed!

  9. n-are cum sa-l dea nimeni jos pe GhostRider-ul nostru de pe nici un piedestal 😉 … decat poate el insusi si-o mai trage din cand in cand la gioale cu inconstienta unui copil … dar cum fiecare copil se zice c-ar avea un d-ala nevazut cu aripi care are grija de el … sigur si copilul nostru, din aceasta proprie poveste, are unul prin preajma 😉 toate cele bune tuturor si bafta maxima Ghost-ului!

  10. n-am doborat pe nimeni, de unde pana unde ai dedus asta?

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>